Reorganizarea administrativ-teritorială (RO, lung)

Subiectul regionalizării m-a preocupat încă de pe vremea când Sabin Gherman spunea că el s-a săturat de România.  Subiectul a reapărut în 2003-04, în preajma adoptării faimoasei legi prin care s-au creat cele 8 regiuni de dezvoltare, şi a revenit în forţă anul acesta.  În 2005, dintr-un avânt mai degrabă bloggeristic, am abordat şi eu tema, însă marginal, cu o perspectivă etichetată drept frustrare de alegător ;-)  Adevărul e că nu am certitudini în privinţa reorganizării, însă cred că şi întrebările pot contribui la găsirea unei soluţii alternative, mai ales dacă nu-s doar dubioase, ci sincer-dubitative ;-)

sursa:  www.riscograma.ro

Care ar fi logica, motivul, scopul reorganizării administrativ-teritoriale?  Cred că trebuie să poată satisface nevoile contribuabilului, nu (doar) puterea discreţionară a politicianului.  Cel mai recent sondaj (de care ştiu eu) mi-arată (în interpretarea mea) că oamenii sunt preocupaţi de mediu, infrastructură şi transport, justiţie, locuri de muncă şi bunăstare personală.  Multe din domeniile astea s-ar putea coordona şi gestiona mai bine de la nivel regional/mega-judeţean, în timp ce altele mai degrabă la nivel local—dar şi-n privinţa nivelului local pare să fie necesară comasarea, pentru coordonare şi gestionare mai eficientă (economies of scale).

Personal, sunt de acord cu reducerea (şi profesionalizarea!) numărului de demnitari locali/judeţeni, aşa că văd în reorganizare oportunitatea de-a face acest lucru.  Încă nu am văzut cifrele:  câţi consilieri locali şi judeţeni (plus primari) avem acum?, cât ne costă onorariile lor?, câţi dintre ei am putea reduce? şi cum/pentru ce am putea redistribui banii?  Cred că, prin comasarea localităţilor (timid şi insuficient/ineficient începută cu zonele metropolitane ori cu asocierile contractante pan-judeţene la achiziţiile de rechizite şcolare), putem avea mai puţini demnitari, dar responsabili(zaţi)—incompatibili cu exercitarea oricărei alte funcţii!

Întrebarea care văd că-i frământă pe marii noştri politicieni urechişti priveşte, însă, numărul regiunilor (care pot fi şi mega-judeţe, nu asta-i important!), în loc de contribuţia sau impactul acestora asupra contribuabilului.  Ca şi cum ai spune că vrei 5 copii şi că ai ambiţia să meargă toţi 5 la Harvard, dar tu încă nu ştii dacă le poţi asigura tuturor un trai decent :-(  Eh, pe când au fost desenate actualele regiuni de dezvoltare, avea sens (cinic, şi politic, şi economic) să-i ţii laolaltă pe Oprişan, Gogoncea şi Mazăre, în cea mai ciudată construcţie administrativă din câte s-au putut imagina vreodată :-( 

sursa:  maps.google.com

Însă, în 7 ani de zile, oamenii ăştia n-au fost în stare nici măcar să facă (un proiect pentru) un pod şi-o şosea regională care să lege între ele oraşele principale!  Şi exact aici voiam s-aduc discuţia, la infrastructură!  Cred că o reorganizare fericită şi utilă ţine cont de felul în care circulă oamenii—cu toţii am auzit povestea cu aleile dintr-un parc, pe care nu le construieşti decât după ce vezi pe unde-apar cărările.  În opinia mea, cea mai la îndemână desenare a regiunilor sau mega-judeţelor este cea care ţine cont de uşurinţa cu care ajung oamenii dintr-un loc în altul, pe cărări bătute, deci scurte, că-s cunoscute :-)

Încă nu am la dispoziţie şi datele economice care să mă convingă, dar cred că şi împărţirea după razele teritoriale ale curţilor de apel, şi cea după acoperirea de transport a regionalelor CFR, ar fi mai bună pentru 2014-20 decât perpetuarea unei ambiţii politice arbitrare din 2003-04.  Oamenii au multe procese (mai ales în civil şi administrativ, nu doar în penal), aşa că au deja la dispoziţie mijloace şi căi de transport pentru a ajunge la curtea de apel din centrul regiunii/mega-judeţului.  Similar, oamenii pot ajunge relativ uşor în nodurile de cale ferată din centrul regionalelor, pentru că de-asta au fost create.

În ipoteza curţilor de apel, am avea 15+1 judeţe mari—pentru că Bucureştiul va trebui desprins de Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Ialomiţa.  Nu ştiu dacă o astfel de împărţire poate satisface criteriile europene NUTS 2, însă cred că oferă o soluţie practică pentru unele identităţi regionale (Banat), deşi menţine unele tensiuni etnice (Ţinutul Secuiesc).  În ipoteza regionalelor CFR, am avea 8+1 mega-judeţe—pentru că Bucureştiul ar trebui separat şi aici.  Nici împărţirea asta nu ştiu dacă e compatibilă cu NUTS 2, dar satisface alte identităţi regionale (Ardeal şi Oltenia), deşi creează alte probleme (Ialomiţa şi Călăraşi par să fie tăiate-n două).

sursa:  www.riscograma.ro

Cred că, dacă se rezolvă problema infrastructurii de transport (ori distribuţie de energie, de ce nu?) şi cea de administrare a justiţiei (eu înclin spre varianta curţilor de apel), există premise foarte bune pentru mobilitatea forţei de muncă şi a mărfurilor, adică un răspuns satisfăcător pentru bunăstarea personală.  Mai cred că, prin alinierea politicilor regionale de mediu cu magistralele de infrastructură, se poate da un răspuns integrat nevoii de dezvoltare durabilă, eventual la pachet cu o mai bună planificare teritorială.  După ce rezolvăm treb'şoara asta, cu regionalizarea, poate ajungem şi la un Senat cu atribuţii separate de Camera Deputaţilor, aşa cum sugeram în 2005 :-)