Oare chiar a tunat şi…? (RO, sincron)

Cred că proverbele şi-au lăsat o amprentă foarte puternică asupra mea, încă din copilărie.  Una dintre primele cărţi pe care le-am primit în dar era dedicată proverbelor, deşi cred că mie mi-au plăcut mai mult ghicitorile.  Ţin minte că prima compunere pe care am scris-o la şcoală era despre un proverb—leneşul mai mult aleargă.  Îmi plac vorbele astea populare, pline de înţelepciune şi bogate în sensuri!  Iar tema sincronului de azi este foarte strâns legată de-un astfel de proverb, cu o actualizare îndrăzneaţă—cine se (re)cunoaşte se adună :-)  Şi-abia aştept să citesc părerile colegilor de adunare, little not-blue spades biking woodly on berliner bass…

Noi, de adunat, ne-am adunat—nu doar cei care scriem pe-aceste bloguri în sincron, pentru că grupul nostru e ceva mai larg (unii pretind că n-au timp ori n-au talent să scrie ;-)…  Poate că nu ne cunoaştem foarte bine, fiecare cu fiecare, dar cred că avem nişte idealuri şi nişte valori comune.  Idealurile şi/sau valorile astea cred că ne-au pus în situaţia de-a avea nişte experienţe comune.  Am avut nişte experienţe plăcute, în locuri unde eram împreună, poate chiar fără să ne fim alături;  am avut şi nişte experienţe neplăcute, pe care le-am trăit separat, dar care ne-au alăturat şi ne-au legat împreună…  Până când, la un moment dat, ne-am dat seama că ne-am adunat :-)

După ce-am trecut peste micile prostii sau marile idioţenii care ne despărţeau formal, cred c-am început să recunoaştem, unul în celălalt, trăsăturile care ne plac, cele către care aspirăm…  Poate greşesc, dar cred că ne leagă foarte mult faptul că acceptăm şi preţuim tocmai îndoielile, întrebările, critica;  faptul că ne străduim să-nvăţăm din greşelile ce ni se-arată sau pe care ni le-arătăm unul altuia;  faptul că nu stăm cu mâinile-n sân, ci ne sprijinim la nevoie;  faptul că ştim să trecem peste erorile de parcurs şi rămânem cu ochii aţintiţi pe obiective—mai exact, pe aspiraţii şi speranţe, fie pentru noi, fie pentru ceilalţi, dar absolut sigur pentru responsabilităţile pe care ni le asumăm… 

Sunt foarte conştient şi de faptul că lucrurile astea pot fi temporare şi/sau trecătoare—doar ne schimbăm câte puţin în fiecare zi, nu-i aşa?  Cred că motivul adunării noastre, cea mai frumoasă provocare, în care cred că ne asemănăm şi pe care cred c-o (re)cunoaştem în/tre noi, stă-n întrebarea tu ce vrei?  Anul ăsta, eu am trecut prin nişte schimbări sau transformări foarte puternice, pornind de la întrebarea asta…  Şi-am găsit mult sprijin, multă înţelegere, multe învăţăminte în grupul nostru—poate că rezultatele nu se văd încă, dar eu ştiu că mă aflu pe un drum nou, mulţumită prietenilor mei, pe care-i îmbrăţişez cu mare drag!!!

PS  Azi sărbătorim şi mica noastră victorie de la Restart Romania, unde am reuşit să promovăm în a doua etapă a concursului, cu 2 din cele 7 idei ale noastre (Where's my lei, man? şi Pârâciosul sparge piaţa ;-).  Dacă vreţi detalii, ne puteţi găsi pe facebook, twitter, google+ ori la o bere ;-)